Şi-a abandonat copiii nemaiavând cu ce să-i întreţină Imprimare Email
Miercuri, 01 Septembrie 2010 13:13

copii saraciUn bărbat din municipiul Bârlad a solicitat ajutorul poliţiştilor pentru a-şi interna copiii într-un centru de plasament, afirmând că nu mai are nicio posibilitate să-i întreţină pe micuţii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani.

„Bărbatul i-a spus la telefon poliţistului de proximitate că nu are venituri şi că a fost părăsit de soţie. El a solicitat internarea copiilor într-un centru social pentru că acasă nu le mai putea asigura minorilor condiţii decente de trai", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Cei trei copii au fost internaţi într-un centru social din Bârlad. „Minorii beneficiază acum de consiliere psihologică, de găzduire şi îngrijire. Tatăl lor a fost cel care a solicitat internarea micuţilor în centru pe motiv că nu mai avea cu ce să îi întreţină. În ultima perioadă înregistrăm o creştere a cazurilor în care părinţii îşi lasă copiii în grija statului din cauza sărăciei", a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.
Bărbatul le-a povestit asistenţilor sociali şi poliţiştilor că a lucrat în domeniul construcţiilor, dar de câtva timp era şomer şi nu mai avea nicio sursă de venit. Aproape 50 de copii din judeţul Vaslui au fost abandonaţi de către părinţi la stat, de la începutul anului, din cauza sărăciei, potrivit DGASPC Vaslui.
Majoritatea copiilor abandonaţi de părinţi din cauza sărăciei au fost încredinţaţi spre îngrijire şi creştere asistenţilor maternali profesionişti. „În fiecare săptămână sunt înregistrate cel puţin două situaţii din acestea. Există săptămâni când avem şi câte patru cazuri de abandon. Părinţii efectiv nu le mai pot asigura copiilor condiţii de trai decente", a declarat Ionel Armeanu, directorul DASPC Vaslui pentru evenimentul.ro.
În prezent, din cauza numărului mare de copii care au nevoie de protecţie socială, centrele din judeţ funcţionează la o capacitate de 140 la sută, lucru care nu mai permite internarea într-un centru de plasament a niciunui minor.

 
Din respect pentru vizitatorii nostri, va rugam sa folositi un limbaj civilizat. Nu toleram injuriile, limbajul licentios sau atacurile verbale calomnioase ce pot leza terte persoane. Ne rezervam dreptul de a sterge mesajele ce incalca aceste reguli, mergand pana la banarea IP-ului/utlizatorului in cazul unor abateri repetate. Multumim tuturor celor care incurajeaza si dezvolta o atitudine civilizata.

Adauga un comentariu


Security code
Refresh